IMPORTANT!!! Pana cand ne lipim inima cu plasturi?
Sa
fie oare adevarat ca uneori nu ne dam seama cand ajungem la limita?
Continuam sa facem acelasi lucru, ignorand raul si ceea ce nu ne place,
inchidem ochii la nedreptati si ne complacem intr-o lume de plastic.
X:
“De ce alege o fata sa nege sentimentele sale pentru un baiat crezand
ca astfel se protejeaza? Oare nu e mai bine, fata draga, sa incerci
inca o data, macar de-ar fi pentru ultima data, sa o faci sa mearga?
Ti-ai pus sufletul in mainile lui si acum renunti?”
Y: “Da.
Renunt. Asa simplu (aparent). Nu imi pot calca viata in picioare doar
de a dragul de a nu pierde ce am acum. Poate va fi mai bine, sau poate
nu va mai fi niciodata la fel de bine. E un risc pe care mi-l asum,
constienta fiind ca trebuie sa fac alegerea asta.”
Pentru ca a
ajuns la limita cand poate accepta anumite “chestii marunte” (vesnicul
cliseu). Lucrurile astea se aduna si e ca si cum fulgi mici de zapada
formeaza un bulgare care daca vine spre tine…. doare… nu-i asa?
Se protejeaza de bulgare… ca sa nu fie mai greu mai tarziu… o inteleg…