Intr-un
articol anterior, Rolul sexualitatii in cuplu, am aflat mai multe
despre respectarea dorintei partenerului si am incercat sa dam o
definitie a dragostei dintre parteneri. Astazi vom afla mai multe
despre nevoia de a reinventa mereu masculinitatea si feminitatea
intr-un cuplu si prin ce se diferentiaza a doua dragoste de prima
dragoste.
Cand partenerii intra intr-o relatie, fiecare isi
aduce in cuplu individualitatea sa, dar, in acelasi timp, o si pierde.
O femeie isi confirma sotul ca barbat, insa ii va schimba
masculinitatea, nivelul acesteia scazand in cursul parteneriatului lor.
La
fel, barbatul confirma feminitatea sotiei sale, dar o va schimba si va
lua ceva din ea, aceasta devenind mai putin femeie. In cazul in care
cei doi isi doresc sa ramana un cuplu "excitant", este nevoie sa-si
reinnoiasca constant feminitatea si masculinitatea.
Un barbat
isi reinventeaza masculinitatea in compania barbatilor, iar femeia isi
reinnoieste feminitatea daca intalneste cu alte femei, deci este nevoie
sa iasa, din cand in cand, din relatie pentru a-si reimprospata
masculinitatea si feminitatea.
Nu este atat de important locul
in care se intalnesc indivizii de acelasi gen (poate fi bar, sala de
sport, cafenea etc.), conteaza sa fie impreuna cu oameni de acelasi sex
si de a face lucruri specifice (de a bea o bere cu "baietii", de a
merge la shopping cu "fetele" etc.).
Daca un cuplu reuseste sa
faca acest lucru, relatia isi pastreaza tensiunea creativa si poate
continua sa se dezvolte si sa devina profunda. Relatia se pastreaza vie
in mod constant pentru ca fiecare dintre parteneri vine mereu cu ceva
nou in relatie.
Legatura dintre un barbat si o femeie presupune
ca acestia sa se doreasca ca barbat si ca femeie. Relatia lor nu se
dezvolta in totalitate daca vor sa stea impreuna pentru alte motive:
pentru frumusete, bogatie, petrecerea timpului liber sau pentru ca un
partener doreste sa-l protejeze pe celalalt, pentru ca doreste sa
devina mama/tatal copiilor acelui barbat/acelei femei.
Partenerii
care formeaza un cuplu din aceste motive nu reusesc sa ramana impreuna;
se pot intelege bine pentru o vreme, insa nu vor putea sa dezvolte
forta si unitatea necesare pentru a putea trece peste o criza in cuplu.
Oamenii intra in relatii cu speranta, constienta sau nu, ca vor
gasi ceva mai bun decat in relatia cu mama sau tatal lor. Se poate
intampla ca un barbat care isi cauta mama in toate femeile sa gaseasca
o partenera care la randul sau isi cauta fiul sau aceea in care o
femeie isi cauta tatal si gaseste pe cineva care e dispus sa "joace"
rolul de tata.
Dragostea mai este limitata atunci cand unul
dintre parteneri este investit cu autoritatea unui parinte si se
asteapta ca acesta sa-l invete, sa-l ajute sau sa-l dezvolte pe
celalalt. Fiecare adult a fost deja invatat cum sa se comporte si toate
incercarile de a-l invata aceleasi lucruri inca odata nu fac decat sa
distruga dragostea.
Nu este de mirare ca partenerul care e
tratat ca un copil reactioneaza iesind din relatie si cauta intelegere
in afara relatiei. Cele mei puternice conflicte din cadrul unui cuplu
apar atunci cand unul dintre parteneri incearca sa-l trateze pe celalat
ca pe un copil, o mama sau un tata.
Prin ce se diferentiaza a doua dragoste de prima dragoste? A
doua dragoste, al doilea parteneriat este diferit de primul pentru ca
ultimii parteneri stiu deja de prima relatie (sau casnicie) si sunt
atinsi de teama de a nu provoca aceleasi atitudini in partener. Pe de
alta parte, cel care tocmai a iesit dintr-o relatie, este extrem de
prudent in felul in care se apropie de parteneri noi, in felul in care
se daruieste celuilalt.
Ambii parteneri traiesc a doua relatie
in umbra primeia, chiar si atunci cand primul partener este decedat.
Din acest motiv, a doua dragoste reuseste sa se contureze numai atunci
cand prima relatie este recunoscuta, respectata pentru ceea ce a fost,
atat in partile bune cat si in cele negative.
A doua relatie de
cuplu nu are aceeasi calitate si putere ca prima, dar de multe ori nici
nu este necesar acest lucru. Nu inseamna ca a doua e mai putin fericita
sau iubitoare. De obicei, al doilea parteneriat este adesea mai fericit
decat primul, a doua dragoste fiind mai satisfacatoare pentru ca ambii
stiu ce anume sa ceara de la partener.
Densitatea legaturii
descreste insa cu fiecare relatie; acesta e si motivul pentru care vina
si sentimentul de responsabilitate ce rezulta din al doilea divort, de
exemplu, sunt mai diminuate decat dupa primul divort, si de aceea cel
de al doilea e mai usor de indurat afectiv decat primul. Puterea unei
relatii se poate evalua dupa cantitatea de vina, durere si pierdere ce
insotesc separarea.